marți, mai 6, 2025
AcasăLocal BTPreot Radu Constantin Zaiţ - Dumnezeu să ne călăuzească paşii spre mântuire

Preot Radu Constantin Zaiţ – Dumnezeu să ne călăuzească paşii spre mântuire

Preotul Radu Constantin Zaiţ, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob”, aflată în cartierul Manoleşti Deal, a anunţat că până la marea sărbătoare Adormirea Maicii Domnului, la această biserică are loc un program liturgic deosebit. Astfel, în fiecare zi din acest post este oficiat Paraclisul Maicii Domnului. Aseară, a fost oficiat Paraclisul Maicii Domnului, urmat de Taina Sfântului Maslu.

Astăzi, după Sfânta Liturghie vor fi pomeniţi cei plecaţi din această lume, iar de la ora 18.00, va fi oficiat Paraclisul Maicii Domnului. Mâine, de la ora 7.00, vor fi săvârşite Utrenia, Acatistul Sfântului Ioan Iacob, Sfânta Liturghie, iar de la ora 18.00, Paraclisul Maicii Domnului. În ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, pe 14 august, de la ora 17.00, va fi oficiat Prohodul Adormirii Maicii Domnului. „Aşa cum avem Prohodul Domnului în Vinerea Sfintelor Patimi, în Săptămâna Patimilor, tot aşa facem slujba Prohodului Adormirii Maicii Domnului, în ziua de dinaintea acestui mare praznic închinat Maicii Sale. Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne ajute pe toţi în tot ceea ce ne-am pus în minte, dar, mai ales, să ne călăuzească paşii spre mântuire”, a mai spus preotul Radu Constantin Zaiţ.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.7 °
10 °
96 %
4.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
16 °
mie
10 °
J
13 °
vin
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...