spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTȘoferi penali scoși din trafic de polițiștii de frontieră

Șoferi penali scoși din trafic de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră botoșăneni au surprins doi bărbaţi care conduceau câte un autoturism, deşi nu aveau permise de conducere și erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, noaptea trecută, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Dersca, un autoturism Mercedes, înmatriculat în Marea Britanie, condus de M.N., în vârstă de 27 de ani. Cu numai câteva ore înainte, o altă patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut a oprit pentru control un Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria, care mergea pe drumul dintre satele Crasnaleuca și Miorcani, la volan aflându-se D.F., în vârstă de 21 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că cei doi tineri nu dețineau permis de conducere. Totodată, ambii șoferi miroseau a alcool. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru M.N. și 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru D.F.

Acuzați de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, cei doi teribiliști urmează să fie anchetați penal.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.9 ° C
19.6 °
17.8 °
63 %
4.9kmh
100 %
mar
17 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
21 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...