spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTProbleme cu merele din Programul „Laptele și cornul”

Probleme cu merele din Programul „Laptele și cornul”

Cele patru firme care vor distribui pachetul elevilor în cadrul programului guvernamental „Laptele și cornul”, respectiv Spicul Dorohoi, Five Continents, Casa Pâinii şi Lival, semnează contractul pe noul an din acordul multianual licitat anul trecut. Reprezentanții acestora au reclamat conducerii Consiliului Județean (CJ) Botoșani, cel care efectuează plata pentru produsele livrate, că întâmpină mari probleme cu asigurarea merelor pentru elevi. Potrivit caietului de sarcini de la licitație, merele nu trebuie să fie mai mici de o sută de grame bucata, iar reprezentanții firmelor susțin că nu găsesc mere de acest gramaj și că vor fi nevoite să suporte ele diferența de preț. „O să fie o problemă cu merele, pentru că nu sunt de 100 grame, iar furnizorii spun că le dau ca și bonus”, a declarat Birta.

Cei aproximativ 45.000 de elevi vor primi lapte și corn, în noul an școlar, de aproximativ 4,5 milioane lei. Potrivit programului, elevii învăţământului primar şi gimnazial vor primi lapte şi corn trei zile pe săptămână şi biscuiţi uscaţi/ covrigi uscaţi cu măr – în celelalte două zile de şcoală. Limita valorică zilnică per porţie este de 2,05 lei, din care 0,6 lei pentru măr, 0,88 lei pentru lapte de consum şi produse lactate (fără adaos de lapte praf), şi 0,57 lei pentru produse de panificaţie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
15.6 °
10.6 °
59 %
2.3kmh
9 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...