miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTBotoşănean reţinut de poliţiştii ieşeni

Botoşănean reţinut de poliţiştii ieşeni

Un tânăr de 29 de ani, din județul Botoșani, a fost reținut, duminică, de polițiștii ieșeni după ce a fost prins la volanul unei mașini, cu permisul suspendat.

El a fost oprit, pentru control, pe raza municipiului Iași. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea
permisul de conducere suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
conducerea unui vehicul fără permis de conducere. „În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 8 septembrie a.c., acesta a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași, urmănd a fi prezentat cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Cercetările continuă”, potrivit IPJ Iași.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
37 %
6.4kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
24 °
D
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...