miercuri, mai 15, 2024
AcasăLocal BTISU va verifica depozitul de deşeuri de la Stăuceni

ISU va verifica depozitul de deşeuri de la Stăuceni

Incendiul izbucnit sâmbătă după-amiază în incinta depozitului de colectare a deşeurilor din satul Victoria (comuna Stăuceni) ar fi fost generat cel mai probaabil de autoaprinderea materialelor depozitate acolo. Aceasta este concluzia oficială a reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), care au analizat amprenta lăsată de foc, fiind exclusă ipoteza unei acţiuni intenţionate. „Zona în care a izbucnit incendiul este departe de gardul care împrejmuieşte obiectivul, undeva în apropierea rampei de selectare a deşeurilor, iar perimetrul este păzit. În schimb, focul a afectat o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi şi o cantitate de deşeuri de aproximativ 8.000 de metri cubi”, a declarat colonelul Cristian Amarandei, şeful ISU Botoşani.

Deocamdată, nu au fost întocmite toate documentele privind intervenţia pompierilor, dar reprezentanţii ISU iau în calcul posibilitatea efectuării unui control la depozitul respectiv. „Încă se mai evaluează situaţia, dar la final vom executa şi un control acolo. Vrem să vedem în ce măsură au fost respectate condiţiile de autorizare a obiectivului”, a subliniat şeful ISU Botoşani, colonelul Amarandei.

Incendiul a izbucnit sâmbătă, chiar în zona în care au fost depozitate ultimele deşeuri de plastic, iar angajaţii societăţii Diasil (n.r. – firmă care administrează depozitul) au intervenit cu mijloacele din dotare, crezând că pot face faţă situaţiei. Ulterior, focul s-a extins, iar cei de la depozit au sunat la 112, cerând sprijinul ISU. Patru echipaje de pompieri au intervenit la faţa locului, însă flăcările au fost stinse abia duminică seară. Cazul se află şi în atenţia celor de la Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Botoşani, care a făcut o primă evaluare pentru a vedea în ce măsură fumul şi gazele degajate în timpul incendiului au afectat mediul înconjurător. Cert este că imediat după ce a fost anunţat incendiul, cei de la ISU au decis să avertizeze populaţia din zonă prin intermediul aplicaţiei RO-ALERT.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
55 %
4.4kmh
100 %
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °
Dum
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...