marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTFemeie accidentată grav de o căruţă

Femeie accidentată grav de o căruţă

O femeie de 70 de ani, din judeţul Botoşani, a trecut la câţiva milimetri de o moarte cumplită. Femeia a ajuns la spital sâmbătă, după ce a fost victima unui accident mai puţin obişnuit.

Acesta se întorcea acasă de la muncile câmpului într-o căruţă, împreună cu soţul ei. La un moment dat, una din roţile atelajului a trecut peste o groapă, iar femeia s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul în jos, în afara coşului căruţei, corpul rămânând însă în atelaj, astfel că aceasta a ajuns cu capul suspendat în dreptul roţii din spate a căruţei, în care i s-a încâlcit părul, acesta fiindu-i pur şi simplu smuls, împreună cu o parte a pielii capului.

Plină de sânge şi în agonie din cauza durerii, femeia a fost adusă la spital de o ambulanţă, fiind imediat luată în primiri de medicii chirurgi. Aceştia au fost însă uimiţi să constate cât de uşor a scăpat femeia, aceasta neavând nicio fractură şi niciun traumatism sever la cap, în afară de plaga scalpată. „Plaga a fust suturată şi pacienta internată pentru supraveghere, însă în afară de acea plagă a scăpat bine, dacă e gândim că ar fi putut să îi prindă capul cu totul la roată”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
3.7kmh
6 %
mar
22 °
mie
26 °
J
29 °
vin
32 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...