spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăPulsLogică ministerială

Logică ministerială

Mămicile cu măcar trei copchii se vor putea pensiona mai devreme, zice ministrelul Marius, și el pe țavă cu remanierea, spre osebire de celelalte cu unul sau doi copchii, care tre să tragă la șaibă până la capăt. El mai și esplică de ce așa și nu altfel, pencă și deoarece o mamă cu trei copchii se ofilește mai repede decât alelalte și, dacă tot arată a pensionară, apoi să ia și niscai parale. Desigur, și miniștrii care au fost șoferi se vor putea pensiona mai grabnic pentru că dau mai iute în mintea a cel puțin cât trei copchii, de unde consecința logică și evidența.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.4 ° C
16.6 °
13.9 °
65 %
2.1kmh
83 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...