spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăSportBogdan Şoldănescu: "Meciul cu Suceava de vineri va fi mai special pentru...

Bogdan Şoldănescu: „Meciul cu Suceava de vineri va fi mai special pentru mine!”

Gruparea locală CSM Botoşani a intrat în linie dreaptă pentru duelul de vineri de la ora 18:00 din Sala Plivalentă „Elisabeta Lipă” cu rivalii de la CSU Suceava, meciul contând pentru etapa a IV-a Divzia A seria A la handbal masculin.

Partida se anunţă a fi una specială pentru o parte din jucătorii formaţiei noastre care în trecut au apărat culorile rivalilor. De altgfel, Bogdan Şoldănescu, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai echipei, a recunoscut că „derby-ul Nordului”

Va fi un meci un pic mai special prin prisma faptului ca o parte din noi vom întâlni foști colegi dar aspectul acesta nu poate face decât să ne ambiționeze. Meciurile cu miză și ambiție sunt frumoase, handbalul este un spectacol și așa va fi și vineri! Pentru a câștiga trebuie să facem cât mai puține greșeli în fața lor, să nu le oferim oportunitatea de a ne surprinde pe contraatac! Sunt sigur că sala va fi plină, majoritatea încurajând echipa din Botoșani, ei vor fi cei care ne vor purta spre o nouă victorie!”, a declarat Bogdan Şoldănescu, jucătorul formaţiei CSM Botoșani.

În urma rezultatelor consemnate în acest campionat până în prezent, CSM Botoșani și CSU Suceava au câte 6 puncte, rivalii din județul vecin fiind pe primul loc datorită golaverajului mai bun.

Duelul pentru fotoliul de lider în divizia A Serie A dintre CSM Botoșani și CSU Suceava va avea loc vineri, 11 octombrie de la ora 18:00 la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiu. Intrarea spectatorilor la acest eveniment este liberă.

Ne cunoaștem foarte bine adversarii și cu siguranță revenirea lui Bogdan Șoldănescu, o adevărată legendă a handbalului românesc, precum și prezența în teren a jucătorilor cu mare experiență, a căpitanului nostru Florin Ciubotariu și a legendarului Cristian Adomnicăi, vor crește încrederea noastră dar și jocul foarte bun din ultimele două meciuri ne îndreptățesc să sperăm la o victorie. Dragi botoșăneni iubitori ai sportului, avem nevoie de sprijinul vostru. Veniți la Polivalentă să umplem sala! Promitem că echipa noastră va da totul pe teren pentru victorie! Hai Botoșani, hai CSM!”, a fost apelul lansat către botoșăneni de Cătălin Stoleru, președintele CSM Botoșani.

 

Clasament Divizia A Serie A

1 CSU Suceava 2 2 0 0 81- 30 6

2 CSM Botoșani 2 2 0 0 67-57 6

3 CSU Galați 2 1 0 1 89-50 3

4 CS Politehnica Iasi 3 1 0 2 84-87 3

5 CSU Târgoviște 3 0 0 3 51-148 0

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21 °
34 %
5.3kmh
42 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...