luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTMătușă și nepot striviţi de un zid (video)

Mătușă și nepot striviţi de un zid (video)

O femeie şi nepotul ei au fost surprinşi sub zidul prăbuşit al propriei case în care au locuit. Incidentul a avut loc vineri, la amiază, în localitatea Vorniceni.

Cele două persoane, o femeie de 66 de ani și un bărbat de 47 de ani, lucrau la locuința personală, iar la un moment dat a căzut un zid peste ei.

Aceștia au fost scoși de sub zid de localnici și erau conștienți. Un echipaj TIM și unul de prim ajutor au ajuns la faţa locului pentu a le acorda primul ajutor celor doi. Dacă bărbatul a scăpat cu răni mai uşoare şi a refuzat transportul la spital, femeia a suferit mai multe contuzii şi un traumatism puternic la nivelul şoldului, fiind preluată de echipajul cu medic al SMURD. “Pacienta a fost stabilizată şi transportată în serviciul UPU pentru investigaţii suplimentare de specialitate, viaţa ei nefiind pusă în pericol”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Ulterior, sâmbătă dimineață, a ajuns la spital și bărbatul de 47 de ani. Acesta acuza dureri la unul din picioare, fiind preluat de medici pentru mai multe incestigații.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
86 %
1.1kmh
5 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
29 °
J
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...