luni, august 18, 2025
AcasăNaționalProducție record de grâu obținută de un fermier botoșănean

Producție record de grâu obținută de un fermier botoșănean

Un tânăr fermier botoșănean se află printre cei mai performanți la nivel național. Este vorba de Cristian Andrici, care administrează mai multe ferme, printre care și Agroplant SA Brăești. Aceasta a avut producții record de grâu la nivel județean și de top la nivelul întregii țări. Pe unele sole tânărul fermier a reușit să obțină producții chiar de 9.000 de kilograme la hectar, în timp ce media fermei este de peste 7.250 de kilograme la hectar. Și asta în condițiile în care media culturii de grâu la nivel național este de 4.800 de kilograme la hectar, iar la nivelul județului de 4.100 de kilograme la hectar.

Interesant este faptul că aceste producții obținute de Agroplant Brăești s-au obținut chiar în condițiile în care cultura de grâu pornise prost toamna, dar tehnologia folosită și ploile de primăvară venite la momentul oportun au făcut ca densitatea de plante să fie una optimă. „Am folosit cele mai adecvate tehnologii pentru cultura de grâu. În primul rând am reușit să aducem ph-ul solului în zona corectă pentru această cultură. Am folosit cele mai bune îngrășăminte pentru fertilizare și cele mai bune fungicide pentru tratamente”, a declarat tânărul agronom botoșănean, care a recunoscut că unul dintre secrete este și „genetica de bună calitate”.

La nivelul județului, media producției obținute pe cele 28.000 de hectare cultivate cu grâu este 4.100 de kilograme, dar sunt și ferme care au raportat producții de 2.500-2.800 de kilograme la hectar. „Producția de grâu la nivelul județului este de 115.000 de tone. Din aceasta, cam 70% este panificabil, dar cu indici superiori pentru paste și specialități este cam o treime din producție”, a declarat Cristian Delibaș, directorul executiv al Direcției Agricole a Județului (DAJ) Botoșani. Acesta recunoaște cea mai mare parte a producției ajunge în furajarea animalelor.

Trebuie spus că, zilnic, mașini de mare tonaj transportă grâul din județ spre portul Constanța.

România a recoltat în acest an uşor peste 10 milioane de tone de grâu de pe 2,1 milioane hectare, în scădere cu aproximativ 80.000 de tone faţă de producţia anului 2018, cel mai bun randament fiind obţinut în judeţele Giurgiu (5.800 kg/ha), Satu-Mare (5.700 kg/ha) şi Timiş (5.500 kg/ha), potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii.

Media obţinută în 2019 este de aproximativ 4.800 kilograme la hectar. E o producţie bună, într-un an agricol dificil, datorită faptului că seceta de anul trecut nu a permis răsărirea în toamnă, iar grâul, în proporţie de 85% din suprafaţă, a răsărit în primăvară. Ca o caracteristică generală, se constată o uniformitate a producţiilor între judeţe, legată fiind capacitatea fermierilor de a lucra terenul şi de condiţiile uniforme din punct de vedere al climei”, a declarat ministrul demis al Agriculturii, Petre Daea.

Cea mai mare suprafaţă cultivată cu grâu se află în judeţul Constanţa – aproape 200.000 de hectare, judeţ în care producţia medie a fost de 5.084 kg/ha, acesta fiind urmat din punct de vedere al suprafeţei cultivate de Teleorman (177.664 ha), Timiş (133.337 ha) şi Călăraşi (120.574 ha). În județul Botoșani s-au cultivat cu grâu aproximativ 28.000 de hectare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
22.8 °
22.6 °
52 %
3.2kmh
100 %
lun
23 °
mar
27 °
mie
31 °
J
36 °
vin
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...