vineri, noiembrie 7, 2025
AcasăPulsTot învățătura este temelie

Tot învățătura este temelie

De când nea Costică, preșul cejeului, a lăsat-o mai moale, că prea cu foc (de țigară) se implica în problemele giudețului, viciul Dorin a preluat frâiele și dă el declarațiile în vreme ce șeful său se îngrașă pencă halește alune și sâmburi, că duhănit și pastile albastre nu mai are voie, asta dacă vrea să guste și ceva din pensie. Așa că viciul declară că drumul strategic e ca și făcut, că iar va fi scos la licitație, poveste care a mai spus-o de-atâtea ori că am învățat-o pe de rost. La fel și Doinița senatorița, cu drumul spre Tg. Mișto, că a aproape gata de fo șapte ani. Oare cei de la pesedeu fac o școală unde se predă așa ceva?

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
87 %
3.7kmh
22 %
vin
9 °
S
14 °
D
16 °
lun
13 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă are grijă de femeie la fel ca de mașină, mai are șanse doar la programul Rabla.

EDITORIAL

Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...