sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăLocal BTSute de participanţi la manifestarea "Tânărul Botoşănean" (video)

Sute de participanţi la manifestarea “Tânărul Botoşănean” (video)

În perioada 18 – 20 octombrie, în municipiul Botoşani are loc a cincea ediţie a manifestării  „Tânărul Botoşănean”. Organizat de Arhiepiscopia Iașilor, Departamentul Misiune pentru Tineret, cu susţinerea directă a Protopopiatului Botoşani  și a Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR), Filiala Botoşani, evenimentul reunește aproximativ 400 de tineri care se vor bucura, timp de trei zile, de comuniunea, sesiunile şi activităţile pregătite pentru ei. Potrivit organizatorilor, în debutul ediţiei din acest an, tinerii au participat la un marş în Botoşani.

Programul include sesiuni de lucru și conferințe organizate la bisericile “Vovidenia” și “Sfântul Ioan”, dar și ateliere distractive (folk, teatru, gastronomie, dans, Public Speaking și o seară românească).

Mâine, la Biserica „Vovidenia”, Părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor și stareț al Mănăstirii Bucium, va susține Conferinţa „Sfânta Liturghie – Izvorul Vieții”.

Manifestarea „Tânărul Botoşănean” se va încheia duminică, după Sfânta Liturghie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
75 %
4kmh
99 %
S
28 °
D
31 °
lun
36 °
mar
36 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...