luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTUrmărire în bezna nopţii, după un şofer penal

Urmărire în bezna nopţii, după un şofer penal

O plimbare cu maşina în toiul nopţii i-a adus unui botoşănean un dosar penal cu două capete de acuzare. Întâmplarea s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, când bărbatul, D.C., în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui autoturism Suzuki, s-a intersectat în satul Dumbrăviţa cu un echipaj din cadrul Secrotului Poliţiei de Frontieră (SPF) Dorohoi. Cei din echipaj i-au făcut semn să oprească, dar individul şi-a continuat drumul,  iar după numai circa 500 de metri a abandonat maşina şi a luat-o la fugă, încercând să dispară în bezna nopţii.

Poliţiştii de frontieră l-au capturat la scurt timp şi, întrucât individul mirosea a băutură şi era recalcitrant, cei din echipaj l-au condus la sediul SPF Dorohoi pentru cercetări, asupra lui fiind găsite şi cheile de la autoturismul cu pricina.

Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Dorohoi, unde a refuzat testarea alcoolscopică dar şi deplasarea la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. În schimb, în urma verificării bazelor de date, poliţiştii de frontieră au descoperit că numerele de înmatriculare aplicate pe autoturismul au fost atribuite unei alte maşini şi au fost valabile până în decembrie 2016, în timp ce autoturismul Suzuki fusese înmatriculat provizoriu, iar autorizaţia era expirată din septembrie a.c.

Acuzat de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi refuzul de a se suspune controlului alcoolscopic, fugarul s-a ales cu un dosar penal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
32.7 ° C
32.7 °
31.1 °
37 %
3.8kmh
1 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
29 °
J
23 °
vin
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Astăzi, în Parlament, noul guvern își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri care trebuie să reducă deficitul țării. Urgența este dată de faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...