spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăPulsVine, vine, Viorica

Vine, vine, Viorica

Din motive care nu-i sunt tocmai clare, dar așa e când alții îți fac programul și discursurile, panarama blondă ce s-a dat vreme de doi ani primministriță, vine și pe la noi, în clampanie electorală. Sfătuită corect, ea a hotărât să facă una conferință de presă la Săveni, la șapte seara, spre extazul presei de pe acolo. Ideea este cum nu se poate mai bună, pentru că în acest fel poate debita orice dorește, fără să se încurce, deși un loc cu mult mai potrivit ar fi fost la Cotu Miculinții, cu condiția să-i spuie careva înainte că apa aia mare de-acolo nu-i Dunărea, chiar dacă este pește într-însa.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
18.9 °
62 %
3.4kmh
63 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...