sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTBebeluş la spital după vaccinul ROR (video)

Bebeluş la spital după vaccinul ROR (video)

Un bebeluş a ajuns la spital după ce a fost vaccinat împotriva pojarului. În vârstă de nouă luni, copilul a fost dus ieri de mama lui la cabinetul medicului de familie din localitatea de domiciliu pentru a i se face doza suplimentară de vaccin antirujeolic.

Deşi teoretic acest vaccin se face la 12 luni, de ceva timp sa introdus şi o doză suplimentară, la nouă luni, din cauza numărului foarte mare de îmbolnăviri. Copilaşul a fost adus de mama lui, iar după ce a fost consultat de medic, înainte de vaccinare, acestuia i s-a inoculat doza de vaccin. Imadiat după, mama acestuia a observat că micuţul devine somnolent şi începe să facă febră, astfel că s-a îngrijorat şi a alertat şi medicul de familie. Pentru a fi siguri, aceştia au solicitat intervenţia unei ambulanţe penru ca bebeluşul să fie transportat la Botoşani imediat. „De la locul solicitării a fost preluat un copil de nouă luni, care prezenta un sindrom febril şi o stare generală influenţată după vaccinarea efectuată la dispensar. A fost preluat şi trasportat la secţia de Pediatrie, după care la cea de Contagioase Botoşani”, a precizat medicul Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani.

Medicii botoşăneni spun că micuţul este în afara oricărui pericol, iar reacţia este una normală, prevăzută şi în prospect, însă s*a recurs la acest transport pentru a fi eliminate orice suspiciuni. De asemenea, este posibil ca micuţul să fi avut un pic mai mare febra decât cea normală, ceea ce ar putea influenţa starea lui după vaccinare.

Cazul vine la exact două săptămâni după ce un bebeluş a fost la un pas de moarte după o reacţie alergică la vaccinul făcut de medicul de familie. Copilului i s-a făcut rău imediat după vaccin, fiind nevoie de intervenţia echipajului SMURD. Incidentul a avut loc la un cabinet de medicină de familie din judeţ, unde copilul a fost adus de mamă pentru efectuarea unui vaccin la vârsta de două luni, aşa cum este prevăzut în calendarul naţional de vaccinare.

La doar câteva minute după ce a fost înţepat, însă, copilul a început să dezvolte o reacţie alergică pe piele, fiind acoperi de bubiţe şi chiar băşici cu lichid la nivelul tălpilor. Imediat, medicul din cabinet i-a aplicat acestuia un tratament de urgenţă, solicitând şi invervenţia echipajului de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) al SMURD. Care a ajuns în scurt timp şi a preluat copilul, acesta fiind stabilizat şi în afara oricărui pericol.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10.6 °
56 %
3.1kmh
83 %
vin
13 °
S
29 °
D
27 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...