luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTFetiță izbită de o mașină, pe un drum național

Fetiță izbită de o mașină, pe un drum național

O fată în vârstă de 14 ani a fost rănită ieri, după ce a fost lovită de un autoturism condus de o șoferiță care tocmai încerca să depășească neregulamentar o altă mașină staționată pe marginea șoselei. Accidentul a avut loc pe drumul național 29 D care străbate satul Drislea, în momentul în care fata a încercat la rândul ei să traverseze drumul fără să se asigure.

Lovită de autoturism, fetița a fost rănită și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri. La locul accidentului au ajuns și polițiștii rutieri, care au efectuat o serie de cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut totul. În urma anchetei inițiate, a fost deschis un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în funcţie de rezultatul investigațiilor să se propună o soluţie procedurală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23 ° C
23 °
23 °
59 %
1.1kmh
5 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...