marți, mai 21, 2024
AcasăLocal BTSucces botoşănean la Festivalul Internaţional "Constelaţia talentelor"

Succes botoşănean la Festivalul Internaţional „Constelaţia talentelor”

Două botoşănence şi-au demonstrat talentul la cea de a treia ediţie Festivalului Internațional de Muzică Ușoară ”Constelația talentelor”, organizat la Chişinău, de Asociația Moldova Club UNESCO, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Educației și Cercetării și Primăria Chișinău. Festivalul, organizat în perioada 19 – 22 octombrie, este inclus în categoria celor mai importante manifestări culturale din lume.

În competiţia în care au intrat peste 600 de concurenţi din 20 de ţări, Măriuca Stan Muraru (8 ani) şi Andreea Rotariu (15 ani) au obţinut Grand Prix-ul la categoriile lor de vârstă.

Andreea Rotariu este în clasa a IX-a la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”. Ea a studiat pianul opt ani, iar din acest an studiază şi saxofonul. Iniţial a făcut ore de canto cu profesorul Oana Puşcaşu, însă de câţiva ani se pregăteste la Piatra Neamţ cu profesorul Alina Apetrii. La Festivalul de la Chişinău a interpretat cântecul Moldova mea, al lui Nelly Ciobanu. „A fost o categorie foarte grea, dar a reuşit să impresioneze  juriul şi publicul. Ea a reprezentat cu mândrie Botoşaniul şi România”, a declarat Monica Rotariu, mama Andreei. Tânăra artistă a obţinut Grand Prix-ul şi la ediţia de anul trecut a acestui festival.

„Îi mulţumim doamnei Alina Apetrii pentru dăruite, muncă şi răbdare, dar şi doamnei Eugenia Ursu, care reuşeşte de fiecare dată să o emoţioneze pe Andreea şi să o facă să se simtă foarte bine cântând pe scena de la Chişinău”, a mai spus Monica Rotariu.

Andreea are un palmares impresionant, în acest an obţinând şi  premiul I, la festivalul din Ohrid – Macedonia.

După festivalul de la Chișinău, pentru Andreea urmează o nouă competiție, Concursul internațional ”Stea printre stele”, unde anul trecut a obținut premiul I. Apoi va concura la ”Cântec de stea”, de la Piatra Neamț.

Măriuca Stan Muraru şi-a adjudecat Grand Prix-ul la categoria de vârstă 8-10 ani, la care au fost 32 de concurenţi. Melodia cu care a reușit să cucerească juriul se numește ”Pune-ți zâmbetul la loc” și este compusă de Alexandru Anghel, pe versurile Theei Miculescu şi aranjamentul muzical al lui Andrei Tudor.

Măriuca a fost invitată şi la un festival internaţional din Macedonia,  dar şi la Radio Sputnik, unde a vorbit despre premiile obţinute până acum. Printre aceste se află Trofeul categoriei la Festivalul „Constelația Necunoscută” (Vaslui), Trofeul categoriei la Festivalul „Zâmbetului de Copil” (Piatra-Neamţ), Premiul I la Festivalul Internaţional „Volare”. Măriuca Stan Muraru face cursuri de canto în cadrul Studioului Muzical „Cheia Sol, fiind pregătită de Oana Pușcașu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
21.7 ° C
22.6 °
20.5 °
42 %
0.5kmh
55 %
mar
20 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
25 °
sâm
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...