spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăInternaționalComoară de un miliard de euro, furată dintr-un muzeu din Germania

Comoară de un miliard de euro, furată dintr-un muzeu din Germania

O comoară evaluată la peste un miliard de euro a fost furată luni dimineață din seiful unui muzeu din Dresda, Germania. Potrivit primelor informații, hoții au intrat la primele ore ale dimineții în muzeul Grüne Gewölbe, muzeul de istorie unic, care conține cele mai mari colecții de obiecte valoroase din Europa.

Hoții au întrerupt alimentarea cu curent electric în jurul orei 5:00, după care au intat printr-o fereastră spartă în muzeul care se spune că ar fi una din cele mai securizate clădiri din lume, informează Bild.

Aceeași sursă spune că spărgătorii au furat bijuterii cu diamante în valoarea de peste un miliard de euro. Totuși, valoarea exactă va fi stabilită ulterior, pentru că luni, la orele prânzului, polițiștii încă inventariau bijuteriile furate.

Potrivit Bild, ar fi fost vizată în special sala comorilor lui August al II-lea cel Puternic, fost rege al Poloniei şi prinţ-ales al Saxoniei în secolul al XVIII-lea.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
76 %
1.5kmh
18 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...