spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTBătrân accidentat pe trecerea de pietoni

Bătrân accidentat pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 69 de ani din municipiul Botoșani a fost acroșat de un autoturism, luni după-amiază, în zona intersecției dintre strada Săvenilor și strada Tudor Vladimirescu, din localitate. Acesta s-a angajat să traverseze pe trecerea de pietoni, însă nu s-a asigurat corespunzător, iar conducătorul unui Volkswagen Passat nu a avut timp să frâneze pentru a evita impactul.

Potrivit martorilor, vizibilitatea şoferului ar fi fost obturată şi de un taxi staționat în mijlocul intersecţiei, pentru a acorda prioritate şi a vira apoi la stânga.

Șoferul, în vârstă de 59 de ani, din comuna Roma, a coborât din mașină și a ridicat victima, apoi a sesizat autoritățile, prin apel la 112. La fața locului a fost direcționat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, precum și un echipaj de poliție. „Pacientul prezenta mai multe contuzii, la nivelul capului şi membrelor, însă starea lui era stabilă, fiind în afara oricărui pericol”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Circulația în zonă a fost restricționată aproape jumătate de oră.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.4 ° C
16.6 °
13.9 °
65 %
2.1kmh
83 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...