spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTAsociaţia HAPPY, alături de persoanele nevoiaşe

Asociaţia HAPPY, alături de persoanele nevoiaşe

Oameni cu suflet mare s-au mobilizat pentru ca persoanele cazate în centrul de urgenţă deschis la Şcoala 3 din municipiul Botoşani să primească zilnic o masă caldă. Acest demers umanitar a fost iniţiat în urmă cu câţiva ani de membrii Asociaţiei HAPPY.

„Cu ajutorul vostru, în ultimele săptămâni s-a reușit asigurarea zilnică a unei mese calde persoanelor fără adăpost cazate pe perioada iernii în incita Şcolii 3 Botoşani. Dacă am început cu 20 de porţii de hrană caldă, în acest moment numărul lor a ajuns la 30”, au transmis reprezentanţii asociaţiei.

Conducerea şi membrii Asociaţiei HAPPY sunt de admirat în condiţiile în care şi-au îndreptat atenţia către persoane defavorizate, pe lângă care mulţi botoşăneni trec fără a fi impresionaţi, sau mânaţi de dorinţa de a ajuta. „Indiferent de condiția lor, circumstanţe, împrejurări, dependențe, sunt oameni cu probleme….ce nu pot fi rezolvate de noi … dar le putem oferi o masă caldă după o zi geroasă petrecută pe străzi, iar la finalul zilei acesta este un lucru care contează! Mulţumim tuturor pentru sprijin şi implicare!” au mai spus reprezentanţii asociaţiei.

Unii botoşăneni se întreabă de ce municipalitatea nu le asigură persoanelor cazate la Şcoala 3 o masă caldă, prin Cantina de ajutor social. „Felicitări, Asociaţia HAPPY, felicitări celor care îi sprijină! Totuşi, nu înţeleg de această masă caldă nu ar putea fi oferită de Primărie, prin intermediul Cantinei de ajutor social. Poate aleşii locali vor include în bugetul anului viitor o sumă pentru cei cazaţi la Şcoala numărul 3”, a declarat jurnalistul Carmen Moraru, referent cultural în cadrul Filialei Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
19.6 °
15.6 °
46 %
3kmh
9 %
Dum
15 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...