marți, iunie 17, 2025
AcasăNaționalVot favorabil pentru reducerea TVA de la 19% la 16%

Vot favorabil pentru reducerea TVA de la 19% la 16%

Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a adoptat un raport favorabil asupra unui proiect privind reducerea TVA de la  19% la 16% și a cotei de TVA pentru alimente de la 9% la 5%, începând din anul 2020.

Proiectul a fost iniţiat de cinci parlamentari liberali, printre care Florin Roman.

Au fost 13 voturi pentru reducerea TVA, două voturi împotrivă – Dan Vîlceanu (PNL) şi Cosette Chichirău (USR).

Mai mulţi liberali şi membri ai USR s-au abţinut la vot.

Cele mai multe voturi au fost de la PSD, care are majoritate în această comisie şi care a dat raport favorabil în ciuda cererilor PNL de amânare.

PSD s-a opus acestei reduceri cât a fost la guvernare, iar acum PSD a votat în favoare.

Actul normativ, care a fost deja adoptat tacit în Senat, va ajunge miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională.

În proiectul iniţiat de liberali există şi o estimare a impactului asupra bugetului – peste opt miliarde de lei pe 11 luni de încasare în ceea ce priveşte reducerea TVA la 16% şi peste trei miliarde de lei în ceea ce priveşte reducerea TVA pentru produsele alimentare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.6 °
18.3 °
84 %
0.9kmh
98 %
mar
24 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...