vineri, noiembrie 7, 2025
AcasăLocal BTTeribilist urmărit de polițiști și lăsat fără mașină

Teribilist urmărit de polițiști și lăsat fără mașină

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Drăgușeni, a fost urmărit de polițiști, după ce a urcat la volanul unui autoturism, deși nu avea permis de conducere.

Întâmplarea s-a petrecut joi, pe 26 decembrie a.c., când poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti, care patrulau prin comuna Drăgușeni, au observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliţie, a demarat și a plecat în trombă, încecând să dispară în bezna nopții.

Echipajul a plecat imediat în urmărirea acestuia, iar autoturismul a fost interceptat în scurt timp, tânărul în vârstă de 20 de ani fiind tras pe dreapta și legitimat. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au descoperit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mașina nu era asigurată RCA.

Acuzat de conducere fără permis, teribilistul s-a ales cu un dosar penal, dar și cu o amendă. În plus, polițiștii au dispus și măsura reţinerii plăcuţelor de înmatriculare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
6.6 ° C
6.7 °
5.5 °
97 %
1.8kmh
19 %
vin
13 °
S
14 °
D
17 °
lun
14 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă are grijă de femeie la fel ca de mașină, mai are șanse doar la programul Rabla.

EDITORIAL

Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...