joi, mai 8, 2025
AcasăLocal BTSorescu, prezentat ca șef al prefecților

Sorescu, prezentat ca șef al prefecților

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat marţi dimineaţă, într-o videoconferinţă, că Gheorghe Sorescu este secretar de stat în MAI şi se va ocupa “în mod special” de Instituţiile prefectului.

“De astăzi avem un nou coleg – secretarul de stat Gheorghe Sorescu, cel care se va ocupa în mod special de Instituţiile prefectului. Cu expertiză în domeniu – fost prefect, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, conducătorul experţilor în contabilitate. Am dat acest detaliu ca să ştiţi că pe structura bugetului pe anul 2020 va fi foarte riguros”, a precizat ministrul de Interne, în videoconferinţa cu prefecţii organizată la MAI.

Gheorghe Sorescu a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne printr-o decizie semnată de premierul Ludovic Orban şi publicată în Monitorul Oficial.

Ministrul l-a îndemnat pe prefectul Alexandru Colbu să-i transmită un mesaj lui Gheorghe Sorescu, noul său șef, iar prefectul de Botoșani a spus că-l așteaptă acasă, moment în care Vela a precizat că nu se ca întâmpla prea repede acest lucru, deoarece, cel puțin de Sărbători, la Interne se lucrează la foc continuu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
73 %
2kmh
100 %
J
13 °
vin
12 °
S
15 °
D
13 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu pedepsele astea mari pentru fumat și tras pe nas, te bucuri și la fumul de la diesel.

EDITORIAL

Impactul pe care o meserie, o profesie, o ocupație îl are asupra noastră ca indivizi trăitori într-un anumit sistem este strâns legat de necesitățile...

EPIGRAMA ZILEI

E simplu ce o să iasă Cu „Turul doi ânapoi”: Diaspora vine-acasă Și de-om putea, plecăm noi... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...