sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTPeste 10.000 de obiecte pirotehnice confiscate de jandarmi

Peste 10.000 de obiecte pirotehnice confiscate de jandarmi

Peste 12.000 de obiecte pirotehnice interzise au fost confiscate în această după-amiază de jandarmi în Piața Centrală din municipiul Botoșani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ), cele 12.735 de petarde, emițătoare de sunet, baterii de artificii și candele romane vor fi predate polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite de jandarmi, cei surprinși cu ceste obiecte urmând să fie cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

„Atragem atenția asupra pericolului generat de folosirea acestor obiecte pirotehnice asupra sănătății și recomandăm cetățenilor să nu le achiziționeze și să nu permită copiilor folosirea acestora”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
23.8 ° C
23.8 °
23.6 °
52 %
1.3kmh
77 %
S
29 °
D
29 °
lun
34 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...