Botoşănenii sunt aşteptaţi marţi, 7 ianuarie, la Mănăstirea Gorovei. Această mănăstire se îmbracă în haină de sărbătoare prin prăznuirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. „Cu aceasta ocazie, Prea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul va fi prezent în obştea mănăstirii şi va săvârşi Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşitul Sfintei Liturghii va citi rugăciunile de dezlegări ale tuturor păcatelor şi alte rugăciuni de folos. Vă aşteptăm să vă bucuraţi de binecuvântări arhiereşti şi de folosul rugăciunilor de dezlegare! Un an nou binecuvântat!”, au transmis reprezentanţii mănăstirii.




