marți, mai 6, 2025
AcasăLocal BTAmenzi date de inspectorii ITM

Amenzi date de inspectorii ITM

Inspectorii ITM şi-au continuat controalele la angajatori şi în luna decembrie, chiar dacă valoarea amenzilor a fost mult mai mică decât în lunile trecute. Astfel, în urma controalelor din ultima lună a anului s-au aplicat sancțiuni în valoare de doar 12.000 lei.

Cu ocazia controalelor făcute de ITM pe „relația de muncă” au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, dintre care trei avertismente şi două amenzi în valoare totală de 4.000 lei, pentruîncălcarea prevederilor legale referitoare la munca suplimentară șinerespectarea prevederilor legale privind registrul de evidenţă al salariaţilor.
În paralel au fost verificaţi şi 41 de agenţi economici dacă respectă normele de securitate şi sănătate în muncă. Şi la acest capitol au fost găsite numeroase nereguli, de aceea au fost aplicate 93 de avertismente și o amendă în valoare de 8.000 de lei.  
Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, neinstruirea lucrătorilor la angajare, lipsa planul de prevenire şi protecţie, neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic, neîntocmirea instrucţiunilor proprii sau nedesemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor.
În luna decembrie au fost înregistrate și mai multe accidente de muncă, iar în două cazuri, victimele au fost declarate cu incapacitate temporară de a-și exercita meseria.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
10 °
94 %
2kmh
100 %
mar
16 °
mie
10 °
J
13 °
vin
10 °
S
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...