joi, iunie 19, 2025
AcasăLocal BTOctogenară prădată de copii, la ieșirea din magazin

Octogenară prădată de copii, la ieșirea din magazin

Caz incredibil petrecut ieri în municipiul Dorohoi, unde o bătrână din comuna Broscăuți a fost prădată la ieșirea dintr-un magazin de doi minori în vârstă de 11 și respectiv 9 ani.

În vârstă de 80 de ani, femeia fusese la cumpărături și tocmai ieșea pe ușa magazinului când a fost atacată de cei doi copii care au bruscat-o și i-au furat telefonul mobil din buzunarul de la haină. În urma unui apel pe 112, cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, care i-au identificat în scurt timp pe cei doi atacatori. „Prejudiciul a fost recuperat, iar în cauză s-a deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să se propună o soluție procedurală”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție.

Având în vedere vârsta celor doi jefuitori, aceștia nu vor putea răspunde penal, însă polițiștii i-ar putea sancționa pe părinții acestora.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
18.3 °
68 %
1.5kmh
14 %
mie
21 °
J
29 °
vin
20 °
S
19 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...