joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTȘacalii au dat năvală în județ

Șacalii au dat năvală în județ

Un animal sălbatic a cărui apariţie a fost foarte rară pe la noi și chiar pe teritoriul țării în anii trecuți, şacalul, a fost observat în mai multe localităţi din nord-estul și chiar nordul judeţului.

Șacalul este un animal oportunist, care nu prea trăia până nu de mult la noi în județ. Dacă acum 10 ani puteam spune că e o raritate, acum însă acest animal există și chiar avem cotă de vânătoare. E clar că a migrat din sud, urcând pe lângă Prut și a rămas la noi din cauza faptului că nu avem lupi, pentru că lupul este dușmanul lui natural”, a declarat Marius Havriş, directorul Direcţiei Silvice Botoșani.

Sălbăticiunea a fost văzută pe fondurile de vânătoare din zona Trușești și Darabani. Pe cele două fonduri afectate, vânătorii au împușcat șapte exemplare, cota de vântătoare stabilită fiind de nouă. Ca și vulpea și câinii sălbăticiți, șacalii sunt o mare problemă pentru vânători și în special pentru administratorii de fonduri de vânătoare, deoarece se hrănesc cu puietul de vânat, în special, de căprior și iepuri, dar și de mistreț mic.

”Am înțeles că în Delta Dunării și în Sudul Republicii Moldova s-a înmulțit și probabil din acest motiv și în căutarea de hrană a ajuns până în nordul județului. Un alt factor este reprezentat de modificările climatice, încălzirea vremii favorizând extinderea arealului acestui mamifer”, a mai declarat Havriș.

Şacalul este un mamifer carnivor sălbatic din familia Canidae, asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă şi cu botul ascuţit. Este originar din nordul Africii, sudul Asiei sau al Europei. În România, au pătruns acum jumătate de secol, mai întâi în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar ulterior au migrat aproape în toate zonele de câmpie și deal, unde își găsește ușor hrana. Numărul șacalilor crește continuu de la un an la altul, singurul dușman natural fiindu-i lupul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
15.5 °
13.3 °
86 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...