luni, mai 20, 2024
AcasăLocal BTBărbat ars de viu, în propria locuinţă

Bărbat ars de viu, în propria locuinţă

Incendiul izbucnit astăzi în cătunul Stăneşti, din comuna Lunca, s-a soldat cu decesul proprietarului locuinţei. Este vorba de un bărbat în vârstă de 57 de ani, care locuia singur, şi care nu a mai reuşit să iasă din casa cuprinsă de flăcări. Pompierii cred că bărbatul a pus mâncarea pe aragaz şi a adormit, aşa încât nu a realizat ce se întâmplă. De la flacăra aragazului s-au aprins câteva lucruri depozitate în apropiere, după care incendiul s-a extins.

Focul a fost observat de săteni, care au sunat imediat la 112, fiind alertaţi pompierii militari de la Punctul de Lucru Flămânzi și Detașamentul de Pompieri Botoșani, precum și pompierii voluntari din comuna. În comună a ajuns şi un echipaj SMURD, însă pentru bărbat a fost prea târziu. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost găsit de voluntari, în locuinţa distrusă de flăcări.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
13 ° C
13.8 °
12.8 °
87 %
2.9kmh
31 %
lun
24 °
mar
23 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...