marți, mai 6, 2025
AcasăLocal BTColaps în Justiție. Magistrații vor judeca doar urgențele

Colaps în Justiție. Magistrații vor judeca doar urgențele

Justiția intră în colaps la Botoșani, din cauza protestelor declanșate de magistrați și grefieri. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu, atât pentru judecători cât și pentru personalul auxiliar de specialitate, magistrații și grefierii au declanșat acțiuni de protest, suspendându-și activitatea. Astfel, după anunțul făcut de procurori care au precizat că începând cu data de astăzi își vor restrânge activitatea, urmând să asigure doar urgențele, magistrații Judecătoriei Botoșani au reacționat și ei în același mod. Potrivit unei decizii a Adunării Generale a Judecătorilor de la Judecătoria Botoșani, vineri, pe 31 ianuarie a.c., magistrații au decis, cu majoritate de voturi, suspendarea activității judiciare începând cu 3 februarie a.c, cu excepția cauzelor care se judecă în regim de urgență.

Prin urmare, de săptămâna viitoare, procurorii nu vor mați ține audiențe, iar activitatea de lucru cu publicul va fi suspendată. Prin urmare, parchetele nu vor mai primi documente și memorii decât prin intermediul serviciilor poștale sau direct la grefă. Totodată, în instanțele de judecată, procesele nu se vor mai ține ci se vor da termene din oficiu pentru zilele viitoare. Practic, singurele cauze care vor fi soluționate de magistrați vor fi doar dosarele urgente.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.7 °
10 °
96 %
4.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
16 °
mie
10 °
J
13 °
vin
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...