duminică, septembrie 14, 2025
AcasăPulsO fostă tânără speranță se întoarce îmbătrânită în politică

O fostă tânără speranță se întoarce îmbătrânită în politică

Lui Burghiță, cel care ne-a fost viciu decât 3 ture, rămas în istorie ca primul cetățean care a făcut un garaj dar i-a ieșit o vilă, s-a plictisit să stea pe dreapta după ce atâta vreme a stat pe stânga și a căutat el ce a căutat până la găsit pe Mișu Macrobuzul care are și el un fel de partid, dar mai mic, atât de mic că nici nu se prea vede. Și așa a devenit Burghiță candidnat la șefie cejeului, în locul lui nea Costică. Bună treabă. Până prin iunie, când vor fi alegeri, poate să viseze frumos, spre deosebire de Mișu, care și-a păstrat pentru sine mult mai importantul post de senator și poate visa chiar până iarna viitoare. Iar după ce trec și alegerile respective se pot pune pe vise plăcute pentru patru ani, că în definitiv din asta-i făcută viața, din vise de mărire, dar parcă-i bun și dacă mai iese ceva pidilături.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.2 ° C
22.7 °
21.6 °
44 %
8.9kmh
58 %
D
23 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...