vineri, iulie 4, 2025
AcasăInternaționalUn avion s-a rupt în trei la aterizarea pe aeroportul din...

Un avion s-a rupt în trei la aterizarea pe aeroportul din Istanbul

Un avion de linie s-a rupt în mod spectaculos după ce a ieşit de pe pistă la aterizare, miercuri, pe un aeroport din Istanbul, iar apoi a luat foc.

Trei persoane au murit, a anunțat ministrul turc al sănătății, Fahrettin Koca.

179 de persoane au fost trimise la diverse spitale, iar trei dintre ele sunt în prezent la terapie intensivă.

Se pare că avionul avea la bord 183 de oameni în total, între care 175 de pasageri adulți, doi copii mici și șase membri ai echipajului, a precizat guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, citat de CNN.

Avionul a alunecat 60 de metri pe pistă, după care a căzut 40 de metri într-o râpă.

Avionul venea de la Izmir (vestul Turciei) şi a derapat, ieşind de pe pistă din cauza unei ploi torenţiale care s-a abătut asupra metropolei turce. Incendiul care s-a declanşat după accident a fost stins ulterior de pompieri.

Aeroportul Sabiha Gokcen a fost închis pentru zboruri şi toate avioanele au fost redirecţionate spre aeroportul internaţional din Istanbul situat în partea europeană a capitalei economice a Turciei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.7 °
26.6 °
50 %
5.5kmh
0 %
vin
31 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...