spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTAcțiune de amploare a polițiștilor în piața centrală și bazar

Acțiune de amploare a polițiștilor în piața centrală și bazar

Polițiștii botoșăneni au descins din nou în Piața centrală, dar și în bazar. S-a întâmplat luni, pe 10 februarie a.c., când lucrătorii Poliţiei Municipiului Botoşani – Biroul de Ordine Publică au organizat o acţiune pentru menţinerea ordinii publice, a prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicit, precum şi pentru combaterea transportului ilicit de mărfuri în zona pieţii centrale şi a bazarului din municipiul Botoşani.

Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 114 persoane, controlate 15 autovehicule şi 48 de unităţi comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 11.400 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.6 ° C
14.6 °
9.3 °
77 %
1.8kmh
0 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
22 °
sâm
21 °
Dum
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...