vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BT40 de bilete de tratament pentru pensionari

40 de bilete de tratament pentru pensionari

Pensionarii botoșăneni au la dispoziție 40 de bilete de tratament prin Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM) în prima serie din acest an, care va debuta pe data de 17 februarie. Potrivit directorului adjunct al Casei Județene de Pensii (CJP) Botoșani, Ioan Buzilă, cele 40 de bilete sunt la Nicolina (18), Covasna și 1 Mai (câte șase), Amara și Pucioasa (câte patru), Moneasa (două). „Începem imediat să-i sunăm pe cei care au depus solicitările pentru această perioadă, deoarece timpul este foarte scurt până la debutul primei serii”, a mai spus Buzilă, care este convins că cei care chiar au nevoie de tratament vor fi de acord să plece imediat în stațiuni, chiar dacă majoritatea pensionarilor preferă lunile de vară.

Contribuţia individuală la costul biletului este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie din luna anterioară celei în care se efectuează repartiţia sau de 50% din valoarea biletului, în care pensia este mai mare. Valoarea biletului este de 1.792,6 lei la hotelurile de două stele și de 1.879 de lei la hotelurile de trei stele.

La nivelul județului Botoșani, anul trecut, au fost alocate 3.148 de bilete, cu 83 mai puține decât în 2018. Cu toate acestea, 269 de bilete nu au fost valorificate, deoarece mulți dintre pensionari nu au dorit să meargă în seriile de primăvară și spre sfârșitul toamnei şi nici în bazele TBRCM. „Nu se prea împacă solicitările tot mai mari de bilete ale pensionarilor cu faptul că avem bilete nevalorificate, în special în extrasezon. Mulți pensionari confundă acest tratament cu vacanța sau cu un concediu în sine și își doresc foarte mult să meargă vara, în cele trei luni”, declara, recent, Cristina Anton, directorul CJP.

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o hotărâre care simplifică acordarea biletelor de tratament balnear pentru pensionari. Astfel, la depunerea cererii-tip pentru acordarea unui bilet de tratament balnear pensionarul nu va mai fi obligat sa depună copia actului de identitate si talonul de pensie.

În acest an au fost alocate 370 de milioane de lei pentru biletele de tratament subvenționate, adică pentru aproximativ 200.000 de beneficiari.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...