spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTUSR ironizat de PLUS de Ziua Îndrăgostiților

USR ironizat de PLUS de Ziua Îndrăgostiților

Săptămâna aceasta a fost cea mai tensionată și intensă din istoria tinerilor organizații politice ale USR și PLUS.

Duminica trecută, USR și-a stabilit candidații la alegerile locale atât la Primăria Botoșani, cât și lista de consilieri locali, iar PLUS și-a declanșat procedura internă de selecție a candidaților. Lucrurile păreau a urma un făgaș firesc politic, dar cele două organizații au arătat că sunt „tinere și neliniștite”.

În USR a izbucnit scandalul dintre candidatul pe care l-au desemnat pentru primărie, Gelu Graur. Și organizația locală, din cauza listei de candidați pentru Consiliul Local, scandal soldat cu cele două părți.

Pe alt plan, liderul USR Botoșani, Andrei Drancă, declara că, deși relația dintre USR și PLUS la nivelul județului Botoșani nu este tocmai una cordială, este una dintre cele mai bune dintre filialele de la nivel național. Mai mult, acesta susținea că fuziunea dintre cele două partide se poate face doar prin absorbția și nu prin contopire așa cum spunea liderul PLUS.

Reacția organizaţiei locale a PLUS a venit de Ziua Îndrăgostiților printr-un mesaj ironic la adresa colegilor de alianță intitulat „Într-o relație complicată, dar frumoasă, cu USR Botoșani”.

Magda Oleniuc, preşedintele PLUS Botoşani, susține în mesaj că Botoșaniul are nevoie ca Alianța USR+PLUS să acționeze unitar pentru o politică îndreptată spre cetățean. „Ne exprimăm convingerea că partenerii noştri din Alianţa USR+PLUS vor soluţiona cu maturitate situaţia internă, astfel încât principiile asumate împreună să nu aibă de suferit”, a declarat aceasta, subliniind că la nivelul organizaţiei PLUS Botoşani desemnarea candidaţilor este în plină desfăşurare, cursa fiind încă deschisă. „Orice botoşănean de valoare care poate investi curaj, timp şi energie pentru urbea şi judeţul în care trăim este binevenit să intre în cursă. Formula finală de candidaţi se va stabili democratic, prin vot şi prin verificarea notorietăţii calităților personale”, a adăugat preşedintele PLUS.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...