spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTBărbat înarmat cu un cuţit găsit într-un bar din judeţ

Bărbat înarmat cu un cuţit găsit într-un bar din judeţ

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din satul Negreni, comuna Ştiubieni, va fi anchetat penal după ce a fost prins înarmat cu un cuţit, în timp ce se afla într-un bar din sat.

Bărbatul a avut ghinionul să se afle în local, duminică dimineaţa, chiar în momentul în care jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săveni au organizat o acţiune de prevenire a faptelor de tulburare a liniştii publice, verificând mai multe baruri din judeţ. Surprins cu cuţitul asupra lui, săteanul urmează să fie cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Interesant este că în urmă cu un an, în acelaşi bar, un alt bărbat a fost surprins într-o situaţie similară.

În timpul acţiunii, jandarmii au verificat mai multe unităţi economice din Săveni, Știubieni, Vorniceni și Ungureni, cu această ocazie fiind aplicate și sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 2.000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.9 ° C
19.6 °
17.8 °
63 %
4.9kmh
100 %
mar
17 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
21 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...