joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTAnchetat pentru tentativă de omor la Crăciun

Anchetat pentru tentativă de omor la Crăciun

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de control judiciar a inculpatului A.I.C., în vârstă de 26 de ani, din comuna Truşeşti, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

Potrivit anchetatorilor, pe 27 decembrie 2019, în jurul orei 00.03, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul a lovit în zona feţei şi cu un cuţit în spate persoana vătămată L.B.Ş., care se deplasa pe drumul public din comuna Truşeşti, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 11-12 zile de îngrijiri
medicale.

Cazul s-a înregistrat, de Crăciun, chiar în centrul comunei Trușești, în zona pizzeriei din localitate, acolo unde, după o divergență spontană, B.L. , de 24 de ani, s-a trezit cu un cuțit înfipt în spate de către un alt tânăr.

Victima a fost preluată de o ambulanță de terapie intensivă mobilă și a fost transportată la Spitalul Județean de Ambulanță, iar agresorul ridicat de polițiști. “Pacientul a fost adus în serviciul nostru prezentând o plagă înjunghiată regiune torace posterior drept, prin agresiune, precum și o plagă contuză buză inferioară. A fost stabilizat și internat pe secția Chirurgie”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
27.8 °
26.6 °
37 %
2.2kmh
35 %
J
31 °
vin
29 °
S
25 °
D
20 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion.

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

De-aproape vreo 30 de ani, Ai noștri din străinătate Ca să câștige mai mulți bani, Sparg norme dar și ... bancomate!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...