joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTȘef nou la RAR (video)

Șef nou la RAR (video)

Liberalii încep să schimbe conducerilor instituțiilor deconcentrate din județ. Din data de 20.02.2002 Registrul Auto Român (RAR) Botoșani are un nou conducător. Este vorba de consilierul local PNL Cătălin Boboc. Acesta lucrează în cadrul RAR din noiembrie 1998, i-ar acum i-a venit numirea în funcția de șef de reprezentanță județeană semnată de noul director național al RAR, liberalul Radian Tufă.

Cătălin Boboc fusese nominalizat de PNL pentru preluarea postului la începutul lunii decembrie a anului trecut. El îl înlocuiește pe Remus Dulgheru, care ocupase postul din septembrie 2016. Social-democratul va reveni pe postul de inginer din cadrul RAR Botoșani.

Cătălin Boboc este absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași. El a mai activat în cadrul ACR, iar în anii 90 a colaborat cu primul post de radio privat din România, Uniplus Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
20.6 ° C
20.6 °
18.3 °
57 %
1.8kmh
26 %
J
33 °
vin
26 °
S
25 °
D
25 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pisica de la PSD aşteaptă cuminte afară. Că e mai bine să te ţii departe de politică.  

EDITORIAL

Lingviștii estimează că, de-a lungul timpului, limba română a avut vreo două sute de mii de cuvinte (inclusiv cele ieșite din uz), ceea ce...

EPIGRAMA ZILEI

Când maica Rusie ne cheamă Să ne-amăgim la pieptul ei, Noi ne rugăm la sfinți și zei Să devenim orfani de...mamă!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...