luni, mai 20, 2024
AcasăLocal BTDosar penal "colectat" de un şofer imediat ce a urcat la volan

Dosar penal „colectat” de un şofer imediat ce a urcat la volan

Un banal accident rutier produs în municipiul Dorohoi a dus la deconspirarea unui şofer care a urcat băut la volanul maşinii. Accidentul s-a produs pe strada Dimitrie Pompieriu, când bărbatul în vârstă de 46 de ani, care conducea un autoturism, la plecarea de pe loc nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un tânăr de 30 de ani. În urma impactului dintre cele două maşini au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti, însă în timpul discuţiilor cre au avut loc între cei doi şoferi cineva a sunat la 112 şi a anunţat că este posibil ca unul dintre conducătorii auto să fie sub influenţa băuturilor alcoolice. În scurt timp, la locul accidentului a ajuns un echipaj de poliţie, ambii conducători auto fiind testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 46 de ani şi negativ în cazul celui de-al doilea conducător auto. Acuzat de conducere sub influenţa alcoolului, şoferul netent s-a ales în final cu un dosar penal, dar şi cu permisul de conducere reţinut până la finalizarea cercetărilor.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
13 ° C
13.8 °
12.8 °
87 %
2.9kmh
31 %
lun
24 °
mar
23 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...