vineri, august 29, 2025
AcasăLocal BTImagini șocante la meci! Un spectator a căzut în cap din tribună...

Imagini șocante la meci! Un spectator a căzut în cap din tribună (video)

Un bărbat de aproximativ 60 de ani a căzut de la aproape doi metri înălțime, din tribunele Stadionului. Incidentul a avut loc la pauză când bărbatul, încercând să coboare pe scara de acces, s-a dezechilibrat și a căzut în cap.

Cadrele medicale de la ambulanță i-au acordat acestuia primul ajutor, după care bărbatul a fost transportat de urgență la spital, starea lui fiind foarte gravă.

Bărbatul a fost supus unui examen la computerul tomograf, medicii stabilind că acesta a suferit un accident vascualr hemoragic, acesta fiind şi motivul pentru care a căzut din picioare. Poliţia a stabilit că acesta este din judeţul SUceava, de altfel fiind trimis cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Suceava, pe secţia de Neurochirurgie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.6 °
20 °
49 %
1.3kmh
0 %
vin
32 °
S
35 °
D
33 °
lun
29 °
mar
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Până să fie dat în folosinţă, noul spital de boli paliative din Botoşani intră iarăşi în şantier. 

EDITORIAL

Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...

EPIGRAMA ZILEI

Artistul fără de muză E ca gura fără buză, Ca marea fără meduză, Și taiorul fără bluză...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...