joi, noiembrie 13, 2025
AcasăSportHandbaliștii de la CSM Botoșani și-au intrerupt antrenamenteele!

Handbaliștii de la CSM Botoșani și-au intrerupt antrenamenteele!

La fel ca și jucătorii FC Botoșani și handbaliștii de la CSM Botoșani și-au intrerupt antrenamentele.

Măsura a venit ca urmare a deciziei reprezentanților  Federaţiei Române de Handbal, de a suspenda până la finalul lunii toate competițiile de handbal organizate sub egida FRH  din cauza pandemiei de Coronavirus.

„FRH consideră că sănătatea participanţilor la activitatea handbalistică şi nu numai, trebuie să primeze şi, ţinând cont de setul de măsuri luate în ultima perioadă de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, de faptul că numărul persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 de pe teritoriul României este în creştere, decide suspendarea tuturor competiţiilor de handbal pe plan intern”, se arată în comunicatul oficial postat pe site-ul Federației Române de Handbal (FRH).

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
6.6 ° C
6.7 °
4.4 °
96 %
1.2kmh
47 %
J
10 °
vin
14 °
S
15 °
D
10 °
lun
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi o ambulanță de tip nou, pentru pacienții mai anemici.

EDITORIAL

Din capul locului vă avertizez că voi folosi în rândurile de față cuvinte grele și dure. De ce? Simplu! Am observat că românul, cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...