miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTCampania "Tu stai acasă, noi venim la tine!", prezentată oficialilor botoşăneni

Campania “Tu stai acasă, noi venim la tine!”, prezentată oficialilor botoşăneni

Ieri, 16 martie, Asociaţia „Grup Civic” Botoşani a demarat campania „Tu stai acasă, noi venim la tine!”, pentru a veni în ajutorul bătrânilor şi persoanelor vulnerabile cu produsele şi medicamentele de care au nevoie. Daniel Câşlariu, preşedintele asociaţiei, a anunţat că ieri au fost deja persoane care au cerut sprijinul voluntarilor. „Mulți dintre botoșăneni sau autoizolat și acesta este un lucru foarte bun”, a declarat Daniel Câşlariu.

Tot ieri, Daniel Câşlariu a prezentat şi oficialilor botoşăneni această campanie. „Mulți dintre botoșăneni sau autoizolat și acesta este un lucru foarte bun. Am adus la cunoștință domnului primar Cătălin  Flutur campania noastră și am primit toate îndrumările necesare pentru a fi în legalitate. Mi s-a explicat ca situația este sub control, pentru moment se descurcă organele abilitate, dar noi, voluntarii, să fim pe poziții pentru că va fi nevoie de ajutorul nostru pe viitor.

Am fost în audienţă şi la domnul director Teodor Ferariu, de la DSP Botoşani pentru a-l înștiința și pe dumnealui de acțiunea noastră. Mi s-a adus la cunoștință ca toate persoanele care sunt în carantină vor fi ajutate de autoritățile competente, dar dacă situația se va agrava, vom încheia un protocol de colaborare pentru a sprijini. Țin să le mulțumesc frumos pentru timpul acordat și pentru înțelegerea de care au dat dovadă. Asociaţia <Grup Civic> Botoşani va veni întotdeauna în susținerea locuitorilor județului Botoșani deoarece și ei au răspuns tuturor apelurilor noastre”, a declarat Daniel Câşlariu.

Persoanele care au nevoie de ajutor, pot lua legătura cu voluntarii asociaţei la numerele: 0759.362916, 0757.369356, 0787.413769, 0754010583. Pentru Dorohoi puteți apela la 0762.225.673, 0757.139794, iar pentru Orăşeni Deal puteți apela 0787.316220.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.5 ° C
19.6 °
19.4 °
67 %
3.9kmh
35 %
mie
28 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...