vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTFacilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi solicitate edililor botoşăneni

Facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi solicitate edililor botoşăneni

Marian Murariu, viceprimar al municipiului, s-a întâlnit astăzi, 17 martie, cu reprezentanţi ai persoanelor cu dizabilităţi. Din delegaţie a făcut parte Constantin Gaboreanu, Daniel Hliban, preşedintele Filialei Botoşani a Asociaţiei Surzilor din România, Carmen Moraru şi Laura Dănilă, reprezentante ale Filialei Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Membrii delegaţiei au solicitat creşterea gradului de accesibilizare a municipiului Botoşani. „Mi-au spus că botoşănenii cu probleme de locomoţie au foarte mari probleme la trecerile dintre trotuar şi carosabil, deoarece foarte multe rampe nu sunt executate corespunzător. Trebuie să creăm rampe cu panta foarte mică, trecerea dintre trotuar şi carosabil să fie foarte lină, astfel încât să se poată deplasa şi aceste persoane. Nu numai cei în cărucioare au probleme, dar şi mamele care au copii în căruţ şi bătrânii care au probleme în deplasare. Chiar şi persoanele nevăzătoare preferă să urce pe aceste rampe. Deci persoanele care folosesc aceste rampe sunt într-un număr mult mai mare decât ne-am putea imagina la o primă vedere”, a explicat Marian Murariu.

Alături de edil, s-au aflat Nicolae Semenescu, directorul Direcţiei Edilitare şi Octavian Serac, funcţionar în cadrul aceleiaşi direcţii.

„Membrii delegaţiei au venit cu exemple concrete, fotografii, rampe impracticabile, dar şi rampe foarte bine construite, atât ca pantă, cât şi ca montare a bordurii şi lăţimii. Ne-au rugat să facem toate rampele la fel. Pe toate lucrările începute în acest moment în oraş vom aplica solicitările dumnealor. În timp, vom mai primi nişte liste din partea dumnealor cu zonele unde sunt problemele cele mai mari şi vom interveni şi acolo”, a spus Marian Murariu.

Pentru persoanele nevăzătoare s-a solicitat montarea unor covoraşe tactile care să le ghideze către trecerile de pietoni sau către zonele unde se traversează strada, cât şi acele pavele tactile care le atenţionează în momentul în care au ajuns lângă bordură. Totodată, s-a cerut montarea la anumite trepte, Pietonalul Transilvaniei fiind un exemplu, o bandă care să fie de culoare diferită, dar şi tactilă în acelaşi timp, dar  şi o machetă tactilă a primăriei, astfel încât persoanele nevăzătoare care ajung în instituţie să se poată orienta mai bine.

O altă problemă semnalată a fost aceea a indicatoarelor rutiere montate prea jos, sau pe trotuare. „Rugămintea dumnealor este să montăm aceste indicatoare astfel încât să fie vizibile pentru ceilalţi participanţi la trafic, dar să nu încurce nici persoanele nevăzătoare şi traficul pietonal. De asemenea, mi-au solicitat ca în dreptul Liceului <Sfântul Stelian> şi Centrului <Sfântul Mina> să fie restricţionată viteza. Se circulă cu viteză în aceste zone, iar şoferii nu conştientizează faptul că sunt aproape de unităţi unde se află persoane cu dizabilităţi”, a explicat Marian Murariu.

Viceprimarului i s-a propus ca la intrarea principală în primărie să fie montată o rampă provizorie, o altă propunere vizând mutarea unor bănci şi staţii pentru transportul public local pe spaţiul verde.

„Când voi avea şedinţa săptămânală cu colegii de la Direcţia Edilitare, vom discuta punctual fiecare solicitare şi vom încerca să le implementăm. Este foarte important să mărim gradul de accesibilizare în municipiu, dar, totodată, trebuie să avem şi empatie pentru persoanele cu dizabilităţi şi să le ajutăm”, a concluzionat Marian Murariu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...