spot_img
vineri, decembrie 12, 2025
AcasăLocal BTOră pentru cumpărături dedicată vârstnicilor, medicilor și angajaților MAI

Oră pentru cumpărături dedicată vârstnicilor, medicilor și angajaților MAI

Un retailer care deține o rețea de magazine și în municipiul Botoșani a decis să schimbe regulile pentru clienți, încercând să vină în ajutorul persoanelor vârstnice și a celor aflați în prima linie în lupta împotriva pandemiei generată de noul coronavirus pentru ca și aceștia să-și poată face cumpărăturile în siguranță.

Zilnic, prima oră din program, în intervalul orar 8 -9, va fi dedicată persoanelor în vârstă de peste 60 de ani și angajaților din sistemul de sănătate și din sistemul național de siguranță și ordine publică.

Accesul se va face pe baza legitimației de serviciu, care va dovedi calitatea de angajat al sistemului medical și al Ministerului Afacerilor Interne, ori în baza cărții de identitate, în cazul vârstnicilor. În schimb, ceilalți clienți vor avea acces în magazin în intervalul orar 9 – 20.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
95 %
0.5kmh
100 %
vin
14 °
S
8 °
D
7 °
lun
8 °
mar
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil ultimul tip de tomograf.

EDITORIAL

Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...