joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTSala Polivalentă a fost pusă la dispoziţia autorităţilor care luptă cu Covid-19

Sala Polivalentă a fost pusă la dispoziţia autorităţilor care luptă cu Covid-19

Sala Polivalentă ar putea fi transformată în loc de cazare şi îngrijire pentru persoanele infectate cu COVID-19.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, pornind de la imposibilitatea organizării de competiții pe perioada stării de urgență, primarul Cătălin Flutur a decis ca Sala Polivalentă ”Elisabeta Lipă” să fie pusă la dispoziția autorităților județene și/sau naționale. Asta în situația în care ar fi nevoie de un astfel de spațiu pentru oricare dintre urgenţele legate de gestionarea crizei provocate de pandemia de coronavirus.

„Sala Polivalentă poate servi atât ca depozit temporar de materiale sanitare sau de orice altă natură, cât și, la nevoie, pentru dotarea și amenajarea ca spațiu de asistență medicală acordată persoanelor infectate cu COVID-19”, a transmis Biroul de presă al primăriei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
23.9 ° C
24.6 °
23.9 °
65 %
1.7kmh
57 %
J
23 °
vin
29 °
S
21 °
D
21 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion.

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

De-aproape vreo 30 de ani, Ai noștri din străinătate Ca să câștige mai mulți bani, Sparg norme dar și ... bancomate!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...