spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTAcțiune în forță a polițiștilor, la Ștefănești. S-a lăsat cu amenzi

Acțiune în forță a polițiștilor, la Ștefănești. S-a lăsat cu amenzi

Marți, 31 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, au organizat o acţiune pe raza oraşului Ştefăneşti şi a localităţilor învecinate pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţelor Militare.

Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 62 de persoane şi controlate 12 autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancţiuni în valoare totală de peste 42.000 de lei, dintre care 27 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei Militare nr. 3/2020 în valoare de 42.000 de lei şi două sancţiuni pentru abateri de la Legea privind ordonea publică, în valoare de 200 de lei.

De asemenea, cu ocazia activităţilor desfășurate, au fost difuzate mesaje de informare către public prin intermediul megafoanelor autospecialelor din dotare, s-a verificat modul de respectare a măsurii izolării la domiciliul a mai multor persoane precum și respectarea de către agenții economici a măsurilor impuse.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
75 %
5.1kmh
92 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...