miercuri, octombrie 22, 2025
AcasăLocal BTNOVA APASERV ia noi măsuri de prevenire a răspândirii COVID 19

NOVA APASERV ia noi măsuri de prevenire a răspândirii COVID 19

Operatorul de apă  prelungeste suspendarea comunicată  începând cu data de 12.03.2020 până la ieșirea din starea de urgență decretată a activităţilor de relaţii cu publicul care implică constatări/verificări la domiciliul clienţilor, respectiv:

  • Citirea semestrială a contoarelor din condominii cu precizarea că facturarea consumului se va face în baza  indexurilor declarate de către clienţi telefonic sau on-line iar în lipsa acestora, facturarea se va face din oficiu.
  • Primirea cererilor de citiri în condominii la ghişeul Relatii cu Publicul, acestea putând fi transmise on- line. Eventualele recalculări se vor efectua în condiţiile transmiterii  ataşat la cerere,  a fotografiilor contoarelor din care să se observe în clar seria contorului, sigiliul aplicat şi indexul acestuia .
  • Programările pentru verificarea metrologică periodică a contoarelor din apartamente, pentru clarificări clienţii fiind rugaţi să se adreseze on-line .

De asemenea operatorul sistează pe aceeaşi perioadă audienţele şi activitatea de relaţii cu publicul din cadrul compartimentului de Recuperări Creanţe, clienţii fiind rugaţi să ne contacteze on-line, având la dispoziţie pagina de internet www.apabotosani.ro.,  şi adresele de e-mail nova@apabotosani.ro şi   relatii@apabotosani.ro.

Director General,                                                                     Director Economic,

cs. jr. Petru-Albert Tanasă                                                 ec. Marcela-Daniela Jîtaraşu

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
7.7 ° C
7.7 °
7.6 °
87 %
0.7kmh
0 %
mie
17 °
J
18 °
vin
18 °
S
13 °
D
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

Recenta declarație a președintelui Nicușor Dan în legătură cu intenția de legiferare în CSAT a implicării SRI în procesul de combatere a corupției a...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...