Memorialul Ipotești deține în patrimoniu trei dintre cele patru fotografii cunoscute ale lui Mihai Eminescu, toate clasate la categoria „Tezaur”.
Prima fotografie, cea mai cunoscută, este făcută în drum spre Viena, la Praga, în atelierul fotografului Jan Tomáš. Memorialul Ipoteşti deține o reproducere după original de Bernard Brand.
Portretul <astral> dă impresia unui tânăr frumos, care arată deslușit caracterele fizionomice ale poetului. Figura-i distinsă: cu capul cezarian remarcabil, cu fața de un oval clasic, cu fruntea largă, netedă, nobilă, cu ochii luminoși, visători, cuminți, cu gura expresivă; cu toate trăsăturile feții ca ieșite din inspirația unui mare artist al armoniei plastice. Este portretul anticipat al poetului inspirat, al aspirațiilor infinite, de tipul titanismului liric. Fruntea largă, capul înălțat cu mândrie, privirile proclamă încrederea în steaua sa și în idealurile cele mai nobile. (Aici și în continuare descrierea este după: I. Nica, “Eminescu: structura somato-psihică”, București, 1972.)
A doua fotografie deținută de Memorialului Ipoteşti (a treia în ordinea lor cronologică) este cea de la 34 de ani, făcută la Iași, în atelierul lui Nestor Heck.
Fotografia arată, prin ochii închiși și prin oboseala figurii, efectele bolii poetului, când geniul lui, asemenea organismului fizic, a fost zguduit și înfrânt. Fața placidă și adipoasă din această fotografie, cu ochi împânziți de o ceață alburie, în ciuda unui zâmbet copilăros și somnolent, nu e lipsită de frumusețe. Este imaginea unei ființe devastate recent, peste care mai plutește amenințarea cumplită a unor chinuiri viitoare.
A treia fotografie deținută de Memorial (ultima, în care este surprins Mihai Eminescu, la vârsta de 37 de ani) e făcută la Botoşani de fotograful Jean Bielig.
Fotografia e făcută când Eminescu, bolnav, se afla în îngrijirea surorii sale, Henrieta. E înfățișarea unui om de rând, istovit, zdrobit, pierdut; a unui bărbat prăbușit înainte de vreme; masca nietzscheană din ultimii ani, pustiită, surpată ca un crater stins, cu ochii înfundați și stătuți. Și cu toate că interesul ultimelor două fotografii nu poate fi decât pur istoric, privind fotografiile omul cel adevărat pare că răsuflă aievea.
