spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTStrăzi dezinfectate de muncitorii şi utilajele Urban Serv

Străzi dezinfectate de muncitorii şi utilajele Urban Serv

În ultimele zile, angajaţii şi utilajele Urban Serv au avut în program şi dezinfectarea străzilor din municipiu. Acţiunea s-a desfăşurat la solicitarea viceprimarului Cosmin Andrei. „Am solicitat societăţii Urban Serv să facă o amplă acţiune de dezinfectare a străzilor. Am împărţit oraşul în trei sectoare, astfel încât să ajungem şi pe străzile lăturalnice, aşa cum au cerut botoşănenii, cu substanţe acreditate de organismele de profil. Pentru că plantarea panseluţelor sau vopsitul bordurilor nu reprezintă o prioritate, fac tot ce îmi stă în puteri pentru a lupta alături de botoşăneni cu acest virus”, a declarat Cosmin Andrei.

Sectorul unu include 17 străzi, printre care Bulevardul Eminescu, Calea Naţională, Împărat Traian, Sucevei, Uzinei, dar şi Gara şi Piaţa Centrală, în timp ce Sectorul doi include 37 de străzi, Piaţa Viilor şi cartierul ANL Bucovina. Sectorul trei are 35 de străzi, la care se adaugă Cimitirul Eternitatea.

Potrivit celor precizate de Bogdan Buhăianu, directorul general al Urban Serv, în primul sector s-a intervenit pe 3 aprilie, a continuat al doilea sector, pe 4 aprilie, iar astăzi, 6 aprilie, operaţiunea s-a derulat străzile din cel de-al treilea sector.

„Noi dezinfectăm străzile la comanda primăriei. Următoarea operaţiune va avea loc la data stabilită de conducerea primăriei”, a mai spus oficialul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...