luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTProcese în combinezoane. Echipamente de protecție pentru magistrați

Procese în combinezoane. Echipamente de protecție pentru magistrați

Judecătorii și grefierii, care vor face parte din completele de judecată, vor participa la procese cu echipament de protecție. Ministerul Justiției a trimis deja la Botoșani sute de astfel de materiale de unică folosință, care vor fi oferite atât procurorilor de ședință, dar și avocaților, dacă situația o impune. Astfel, la Tribunalul Botoșani au ajuns încă din cursul zilei de luni, 6 aprilie, 1.000 de perechi de mănuși de unică folosință, 61 de combinezoane, 42 de perechi de botoși, 200 de măști și 56 de capeline, materiale care au fost distribuite tuturor categoriilor de personal. „Dacă situația o impune, ne vom prezenta în completele de judecată în combinezoane și cu echipamentul de protecție aferent. Pentru moment, ce am primit este suficient, însă toate aceste materiale sunt de unică folosință. Vreau să spun că Tribunalul Botoșani a luat de la bun început măsuri de protecție a personalului, iar din acest motiv, mulțumim lui Dumnezeu, nu s-a infestat nimeni”, a spus judecătorul Florin Cotoi, purtător de cuvânt în cadrul Tribunalului Botoșani. De altfel, materiale de protecție au fost repartizate la toate instanțele din județ. De exemplu, la Judecătoria Botoșani au ajuns 59 de combinezoane, 150 de măști, 900 de mănuși, 44 de bonete și 80 de botoși, care au fost repartizate personalului care va intra în contact cu justițiabilii.

Totodată, Ministerul Justiției a deblocat de la buget sume de bani suplimentare către curţile de apel pentru achiziţii directe a materialelor de protecţie şi igienă, respectiv dezinfectanți atât pentru personal cât și pentru dezinfectarea sălilor de judecată și a spațiilor în care au acces justițiabilii.

Cert este că începând de luna trecută, instanțele și-au modificat radical activitatea. Sunt judecate numai cauzele urgente, accesul în sălile de judecată este restricționat, dosarele neurgente au fost suspendate, au fost sistate audiențele și programul de lucru cu publicul la arhivă și registratură, iar acolo unde este posibil părțile sunt audiate în videoconferință. Totodată, schimbul de documente și comunicările oficiale au loc numai în format electronic, prin fax ori servicii poștale sau curierat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.7 ° C
13.8 °
13.3 °
95 %
2.5kmh
64 %
lun
21 °
mar
13 °
mie
10 °
J
12 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...